Postare fara nume #1

Da, o sa scriu in continuare si asta e doar inceputul.

Ai mei mi-au cerut sa gandesc si sa-mi expun punctul de vedere de mica. M-au tratat ca pe un egal mai mic al lor si au tinut mereu cont de parerea mea. De cand am inceput scoala m-au pus sa aleg intre a fi ca si ceilalti si a lupta cu nedreptatile si abuzurile pe care m-au invatat sa le vad. Mi-au explicat avantajele si dezavantajele ambelor variante si mi-au spus ca ma vor sustine indiferent de alegere. Eu am ales varianta dificila de a nu tolera abuzurile si a nu ma lasa intimidata. Mi-au explicat ce rol are profesorul, mi-au pus in mana Legea Invatamantului sa o citesc, m-au invatat sa recunosc abuzurile si mi-au explicat ce e scoala de fapt. Am scris impreuna cu ei reclamatiile impotriva abuzurilor de care m-am lovit si tot impreuna am citit raspunsurile primite. Astfel mi-am dezvoltat o gandire de adult si m-am maturizat fortata de imprejurari.
Acum ma revolt impotriva unei mentalitati de care ma lovesc.

Am primit incurajari si cuvinte frumoase dar nu pot sa nu observ tristetea de pe chipul tatalui meu cauzata de neputinta de a ma proteja chiar daca a facut tot ce i-a stat in putere. De fiecare data cand ii povesteam ce se intampla la scoala, pe langa analiza amanuntita a faptelor, imi spunea ca nu ar fi trebuit sa trec prin asta. Acum imi spune ca nu ar fi trebuit sa ma lupt eu cu ei. A reusit sa ma faca sa nu cedez si sa nu las intamplarile astea sa ma marcheze. Cand eram mica m-a incurajat o data punandu-ma sa ma uit la “Oblio”.

La fel ca si ai mei, eu cred ca vinovati nu sunt profesorii cu comportament abuziv ci multele generatii de parinti care i-au tolerat, incurajat si sustinut.
Intr-a V-a un coleg a fost batut de profesorul de serviciu pentru ca manca pe hol in pauza in loc sa se pregateasca pentru ora urmatoare. El nu a spus acasa dar tata a spus la sedinta. Raspunsul a fost ca “O fi facut el ceva”.
La aceeasi sedinta bunica altui coleg a spus ca “O palma nu strica niciunui elev, il mai trezeste putin, ca si noi am primit si nu ne-a stricat”.

Spuneti ca elevii ar trebui sa ia exemplu si sa deschida gura iar parintii sa ia atitudine si sa-i sustina. Majoritatea elevilor nu vad abuzurile ca fiind ceva rau. Poate ati citit raspunsul fetei din Consiliul Elevilor care a scris ca “exista abuzuri in scoala dar abuzurile nu sunt ilegalitati”. Asa au fost educati, sunt viitoarea generatie de parinti care vor sustine abuzurile profesorilor si vor abuza si ei de functiile pe care le vor avea ca adulti pentru ca li se induc ideile astea de mici. Si sunt majoritari. Sunt si elevi ca mine dar foarte putini si constienti ca sunt in minoritate totala.
Cat despre parinti, majoritatea il ocolesc pe tata la poarta scolii ca sa nu fie vazuti cu “Andronache care reclama profesorii”.

Se spune ca sunt mica dar cu mintea mea de 14 ani va spun cu ca nu se va schimba nimic in viitorul apropiat. Dorinta de schimbare trebuie sa fie un fenomen de amploare, nu o exceptie. Postarile mele i-au facut pe multi sa cada in “idealismul ieftin “al tatei. Cand va veti lovi de abuzuri si veti vedea ca sunteti singuri impotriva tuturor s-ar putea sa alegeti repede calea mai usoara, justificand imediat ca este “pentru binele copilului”.

Impotriva elevului care “nu gandeste bine” sunt organizati colegii lui, pentru a da exemplu celorlalti care ar vrea sa faca la fel si pentru a-l reduce la tacere. Elevii sunt invatati sa nu puna niciodata la indoiala cererile si intentiile profesorilor.

Asa cum am promis, o sa mai scriu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *