Ambitii

Alaltaieri au murit doi copii de varsta mea din cauza ambitiilor si iresponsabilitatii parintilor lor.

Unul dintre ei a inceput alpinismul la 8 ani. Am avut si eu 8 ani acum nu foarte mult timp si stiu ca nu voiam decat sa ma joc. Niciun copil de 8 ani nu ar da joaca pe performanta. Cei doi copii au fost impinsi de parinti spre performanta, nu li s-a dat de ales. Cei doi sunt victimele parintilor lor.

Vorbesc din proprie experienta, am avut si eu momentul meu de glorie la o varsta frageda. La 7 ani jumate m-am apucat de ciclism. Am vazut asta la tata si am vrut sa vad cum e. M-a sprijinit in noul meu hobby, mergea cu mine pe dealuri si pe munte. Am participat la o cursa de 30 km de MTB pentru care m-am antrenat 3 saptamani si am terminat-o. Eram singurul copil care mai facuse asa ceva. Am dat un interviu la ziar si am aparut la televizor.
Dupa concurs am avut o discutie cu tata. Mi-a explicat ca nu am adversari la categoria mea de varsta si daca mai particip la concursuri pot deveni faimoasa dar asta ar insemna sa ma antrenez mereu si sa renunt la joaca. Mi-a placut ciclismul si faima dar mai mult imi placea sa ma joc. Mi-am dat seama ca nu vreau sa renunt la joaca si la copilaria mea pentru performanta asta. M-am intors la papusile mele fara niciun regret. M-am lasat de ciclism si tata m-a inteles si nu m-a presat in niciun fel sa continui ciclismul, dimpotriva. Mi-a dat mereu de ales si a acceptat deciziile mele. Daca voia, putea sa ma convinga sa continui si acum as fi fost o ciclista faimoasa.

Romanii se mandresc cu astfel de campioni. De ce nu sunt si in Occident copii de 10 ani care doboara recorduri mondiale la alpinism? Pentru ca acolo oamenii nu risca vietile copiilor lor pentru faima si chiar daca ar vrea este ilegal. Pentru ei viata e cea mai importanta.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *