Scuze pentru abuzuri

Cand ne gandim la scoala ne gandim la un mediu educational sigur unde copiii sunt lasati pe mana unor specialisti in educatie.

Multe persoane care au comentat la postarile mele cauta scuze abuzurilor profesorilor sau le gasesc chiar justificate. De asemenea, ei pun pe picior de egalitate obraznicia unui elev cu violenta psihologica a unui profesor. Elevul, cel putin in clasele I-VIII, este neputincios in fata abuzurilor emotionale ale profesorului. Profesorul nu este asa neajutorat in fata unui elev impertinent care oricum nu ramane niciodata nepedepsit. Obraznicia elevului nu-l marcheaza psihic pe profesor asa cum se intampla in cazul elevilor. Cunosc multi copii traumatizati de profesori, dar niciun profesor traumatizat de vreun elev.

Abuzul emotional (abuzul psihologic, violenta psihologica) este interzis prin lege (ilegal) in scolile din Romania.
Cand vorbim de comportamentul profesorilor fata de elevi nu vorbim de ce-mi place mie sau ce vreau eu. Vorbim de ce spune legea si asta nu e negociabil.
Profesorii sunt obligati sa aiba cursuri de pedagogie si sunt ultimii oameni de la care te-ai astepta sa abuzeze psihologic copiii. Venit din partea unui om obisnuit, abuzul emotional poate fi justificat de nestiinta dar profesorul care abuzeaza copiii nu are nicio scuza.

Prin urmare, ii anunt pe cei care cauta scuze abuzurilor profesorilor ca nu sunt bine-veniti pe pagina mea.

Postare fara nume #2

1) Domnule profesor de optional fizica, ati mers la verisoara mea la clasa a VI-a D si i-ati spus, printre altele, ca eu invat intr-o “clasa de derbedei”. Ce va face sa spuneti asta despre colegii mei? Va doresc sa predati macar o saptamana intr-o scoala cu elevi derbedei din aceia care scuipa si injura profesorii ca sa puteti da definitia elevului derbedeu.

2) Nu stiu daca in clasa a VI-a au fost 10 ore la care profesoara de matematica a venit la timp la ora. Intarzierea era de la 10 minute la o jumatate de ora dar cateodata profesoara nu venea deloc. Tata a reclamat-o pentru absenteism si i s-a dat un avertisment (singura sanctiune pe care a primit-o profesoara vreodata).
Anul trecut a intarziat un elev la o ora de matematica. A intrat in clasa salutand politicos profesoara si cerandu-si scuze. Pentru profesoara nu a fost de-ajuns si l-a dat afara de mai multe ori punandu-l sa intre si sa-si ceara scuze in diferite moduri. A patra sau a cincea oara, elevul a renuntat si a plecat acasa umilit. Mama lui a depus reclamatie la Inspectoratul Scolar si nici pana acum nu a primit raspuns.

Am cam multe lucruri urate de povestit despre aceasta profesoara in numai doi ani, nu-i asa?

Bursa sau nu

Asa cum alearga adultii dupa bani si fac orice ca sa-i obtina, asa isi doresc unii copii notele mari. Li se spune de acasa ca asta e cel mai important lucru pentru ei. Eu am fost educata altfel. Scopul pentru care merg la scoala nu se rezuma la note. Nu imi doresc cu orice pret sa am numai note mari.

Doamna director, mai stiti cand in semestrul I doamna de matematica s-a razbunat pe mine si mi-a dat un 4 in pauza iar apoi mi-a transmis prin dumneavoastra ca o sa-mi dea oricate note de 10 vreau ca “sa ma linistesc”? V-am spus ca eu nu renunt la demnitate si la principiile mele pentru note.
Am reusit sa scot totusi pe semestrul I media 9,92 fara sa-mi incalc principiile. In mod normal, elevii care au media peste 9,85 iau bursa de merit. Astazi am fost anuntata ca nu mai iau bursa cu toate ca am media peste 9,85. Am aflat azi ca exista o hotarare a Consiliului Local care spune ca, chiar daca ma incadrez cu media, daca am avut in anul precedent o medie de 8 nu mai iau bursa.
Deci de azi inainte nu mai pot afirma ca sunt o eleva care ia bursa de merit ci doar ca am note mari. Nu ma afecteaza ca nu mai iau bursa chiar deloc, doar am vrut sa va anunt ca nu va mai scriu din postura elevei bursiere.

Vreau sa pun intrebarea asta cat inca mai sunt in postura elevului premiant:
Un elev cu note mici, asa-numit “elev problema” are voie sa se planga de comportamentul profesorilor din scoala sau este combatut sub pretextul ca se razbuna pe scoala pentru ca “nu face fata cerintelor scolii”?
Vorba tatei dintr-o postare mai veche: “Nici nu stiu daca sa ma bucur ca fiica-mea e premianta intr-un sistem de invatamant ca al nostru. In tari mai avansate s-ar putea ca inteligenta si aptitudinile asa-zisilor <<elevi problema>> de la noi sa fie considerate superioare premiantilor.”

Domnilor profesori, eu stiu materia dar dumneavoastra aveti posibilitatea sa-mi dati ce note doriti. Cand m-am apucat de scris, mi-am asumat si acest risc. Declar deschis sezonul de vanatoare la Anna Andronache.

Criza de personalitate

In fiecare miercuri am ora de optional fizica tinuta de alt profesor decat cel de la clasa.
Azi am asistat la o criza de personalitate a acestuia care a intrat nervos in clasa cu o intarziere de 5-7 minute. La aprox. un minut dupa, au intrat doi colegi pe care i-a facut “nesimititi”, “obraznicaturi” si a spus ca “da cu ei de pamant” pentru ca au intarziat si au vorbit. Dupa ce i-a dat afara, imbrancindu-l pe unul dintre ei, si-a continuat accesul de furie facandu-ne nesimtiti si spunandu-ne ca trebuie sa il respectam pentru ca e profesor.
Vazand ca nu se mai opreste, i-am spus ca nu e normal ca un profesor sa vorbeasca asa elevilor lui. Replica mea l-a infuriat atat de rau incat a declansat o cearta care a durat toata ora. Ca si concluzie, pot sa va spun ca am retinut ca nu gandesc bine.
Nu pot reproduce o ora intreaga de discutii in contradictoriu dar, domnule profesor, va intreb:

1) De ce v-ati suparati pe mine pentru ca v-am spus ca gresiti? Era normal comportamentul dumneavoastra?
2) De ce v-ati infuriat cand vi l-am dat exemplu pe domnul de biologie? Nu e un model demn de urmat?
3) Pe dumneavoastra nu va trage nimeni la raspundere cand intarziati la ore. Dumneavoastra de ce tratati cu atata rautate elevii care intarzie?
4) Respectul nu trebuie sa fie reciproc?

Ceea ce s-a vazut clar in incercarea dumneavoastra de a ma combate timp de o ora este faptul ca nu suportati elevul care gandeste si spune ce gandeste.

M-ati tot intrebat ce as face in locul dumneavoastra, iar eu v-am spus ca in niciun caz nu as jigni elevii.
As putea sa va citez din Legea Invatamantului si Statutul Elevului in care se spune ca trebuie sa respectati demnitatea si personalitatea elevului cat si dreptul lui la opinie ca beneficiar direct al sistemului de invatamant. Iar legea nu e negociabila. Dar eu n-o sa fac asta, ci o sa va intreb: Daca elevului i se scade nota la purtare pentru abateri disciplinare, dumneavoastra cine va scade nota la purtare?

Ora dumneavoastra a fost a doua astazi, de la 9:00 la 10:00. E ora 21:00 si inca mai am nervi in urma discutiei. De ce eu ca elev trebuie sa trec prin experiente de-astea in scoala? Pentru ca gandesc si am avut curaj sa va spun ca gresiti?

In primul semestru ati aratat clasei ca puteti fi un profesor foarte bun, dar sunteti imprevizibil si un profesor imprevizibil sperie elevii pentru ca nu stiu la ce sa se astepte de la el.

Mi-ati tot cerut azi sa ma pun in locul dumneavoastra. Va cer si eu sa va puneti in locul nostru.

Conflictul de interese

Conflictul de interese este atunci cand profesorul e interesat ca elevii sa nu priceapa mai nimic in clasa ca sa vina la pregatire acasa.
Conflictul de interese este atunci cand scoala nu mai reprezinta pentru anumiti profesori decat locul de unde isi iau elevi la pregatire.

Intr-a V-a, rezultatele la testul initial la matematica au aratat ca elevii stiau bine materia din clasele I-IV. Acum nivelul clasei e praf.

Profesoara de matematica foloseste metode ca predarea insuficienta, notele mici si temele din materie nepredata (pe care elevii nu le pot face) pentru a atrage elevii la pregatire. Cand copiii nu mai sunt capabili sa-si faca temele si incep sa ia note mici, parintii trag concluzia ca trebuie sa mearga la pregatire si o cauta pe profesoara. Celor care totusi nu o cauta le trimite bilete bagate in ghiozdanul copilului sau mesaje pe telefon.

La mine in clasa, la matematica, copiii care fac pregatire au asigurate notele, nu cunostintele. Unii recunosc ca fac pregatire dar altii nu, chiar daca asta se observa prin comportamentul favorizant al profesoarei fata de ei la ore. Cand ies la tabla si nu stiu mai nimic, li se induc raspunsurile astfel incat au intotdeauna 10. Li se da astfel o falsa impresie de valoare lor si parintilor lor. S-au dus la olimpiade si niciodata nu au trecut de faza pe oras dar asta nu i-a pus pe ganduri.

Copiii povestesc ce se intampla la pregatire. Profesoara le da testele care urmeaza a fi date si pleaca sau ii lasa sa se joace pe telefoane. Cateodata sta si barfeste cu ei elevii care nu-i plac. Doamna profesoara, stiti vorba aia “un secret stiut de doi nu mai e secret” ?

Colegii mei se descurca asa cum pot la matematica. Unii fac pregatiri, pe altii ii ajuta parintii dar cei care nu-si permit pregatiri si nu are cine sa-i ajute ajung asa-zisii “elevi rai care nu vor sa invete”. Colegii mei care fac pregatire se impart in 2: elevi care isi permit sa faca pregatire full-time si elevi care se duc de cateva ori inainte de teste si teze pentru a-si asigura notele de trecere.
Pe mine ma ajuta bunica de 76 de ani. Uneori observ cum profesoara complica intentionat materia in asa fel incat elevii sa nu inteleaga mare lucru. Cand ajung acasa si imi explica bunica, totul devine foarte simplu si frumos.

Andreea Antohi, fosta eleva a profesoarei, confirma in comentariul ei de la prima mea postare legata de doamna de matematica ceea ce aud de la colegii mei care fac pregatire:

“Bună ziua! Această profesoară despre care vorbește Anna Andronache mi-a fost dirigintă și, implicit, profesoară de matematică în cei 4 ani de gimnaziu. Acum sunt elevă în clasa a 12-a la Colegiul Național “Ienăchiță Văcărescu”, profil bilingv. În clasa a V-a și a VI-a eram pasionată de matematică, era una dintre materiile mele preferate și participam inclusiv la olimpiade și concursuri, până când această profesoară s-a gândit să îi spună mamei mele după o ședință cu părinții că eu nu știu matematică, nu mă descurc, în condițiile în care mereu ajungeam la olimpiade până la județeană și m-a chemat să fac pregătire cu dumneaei. Mama a acceptat, așa că am început pregătirea și ghiciți ce? Nu era altceva decât mâncătorie de bani. Aveam 3 colegi cu care mă jucam la pregătire, am și acum caietele de atunci, aproape goale, evident. Doamna profesoara stătea la birou și se uita pe calculator, fie mai purta câte o discuție în contradictoriu cu soțul dumneaei. Cert e că niciodată nu era pregătire. Și iată că, a trecut și clasa a VII-a și am renunțat să mai fac pregătire, fiindcă mama îmi vedea mereu caietele aproape goale. Am început cu un alt profesor, mulțumită căruia am luat și 10 curat la examenul național, iar săracul s-a chinuit să mă învețe într-un singur an materia din doi ani. În clasa a 8-a, ajunsesem de la 5 ore pe săptămână de matematică, la 8 ore, fără pauze. Ne chema înaintea și în afara orelor de curs. Pentru dumneaei nu eram altceva decât “cretinoizi” și “progenituri” (termeni folosiți în timpul orelor de curs). Ne scotea la tablă ca la armată, în funcție de ziua în care eram, de exemplu, numărul 21 de la catalog, pentru că este 21 Februarie. Doamne ferește să nu fi știut să rezolvăm ceva, era cel mai probabil să ajungem acasă surzi sau cel puțin cu un timpan spart. Recent am aflat însă că “doamnei diriginte” nu îi convenea ca adevărul să îi fie spus în față și nu accepta să fie contrazisă. Ca orice copil, făceam și eu prostiile vârstei, însă probabil dânsa nu a fost copil și nici elev și s-a gândit să facă o petiție ca eu să fiu exmatriculată din școală. Motivul? Nu mă suporta cel mai probabil, pentru că ai mei nu mi-au pus niciodată pumnul în gură și mereu m-au învățat să îmi exprim opinia. Întrebarea mea e: cum se explică faptul că eu eram un “copil problemă”, dar cu toate astea aveam 10 la purtare? Sunt încă mistere pe care cel mai probabil nu le voi desluși niciodată. Cert e că această femeie și-a bătut joc cu bună-știință de copilăria mea și, cel mai probabil, a foștilor mei colegi. Țin să vă spun că acum sunt elevă cu medii de peste 9,50, în clasa a 12-a pe primul semestru am avut 10 pe linie și mai mult de atât, am fost acceptată la facultate în Olanda, la Haga, pe Drept Internațional și European, unde voi începe din luna Septembrie a acestui an. Așa că, oameni buni, nu vă sfiiți să spuneți ce vi se întâmplă, ce trăiți. Luați-o pe Anna ca exemplu. Trăim în democrație, iar acesta este dreptul nostru, dreptul la liberă exprimare. Mie mi-a fost îngrădit acest drept în ciclul gimnazial, iar acum am simțit că este momentul oportun să spun prin ce am trecut și eu timp de 4 ani. Iar creea ce am povestit este nimic, însă am să-i las și pe ceilalți să vorbească.”

Stiu problema cu salariile mici ale profesorilor, dar profesorii de tehnologie, educatie civica sau desen ce fac? Metodele la care recurge doamna de matematica pentru a atrage cat mai multi copii la pregatire sunt o dovada de lacomie. Profesoara ar vrea sa aiba toata clasa la pregatire.

Initiativa

Mi-a adus aminte domnul de biologie in raspunsul dumnealui de o intamplare tot dintr-a V-a.

La inceputul anului scolar eu si alti colegi am observat comportamentul putin neobisnuit al unui coleg. Era timid, il deranjau zgomotele si isi coordona miscarile mai greu decat ceilalti. Din cauza asta nici nu face orele de sport. Era deseori certat de unii profesori pentru ca ramanea in urma la dictari si ii lua mai mult sa raspunda la intrebari. Totusi, daca i se dadea putin timp, (vreo 5 secunde), dadea niste raspunsuri foarte inteligente.

I-am povestit tatei si el a zis ca ar trebui anuntati profesorii pentru ca nu il cunosteau. Am intrebat cativa colegi si au fost de acord cu ideea. Am scris asadar bilete si am inceput sa le distribuim profesorilor la ore.
Intr-o pauza am mers la cancelarie pentru ca era mai usor sa le impartim acolo profesorilor. De-abia intrasem si ii intindeam un bilet profesoarei de istorie cand a intervenit doamna de muzica. Ne-a respins cu brutalitate spunandu-ne ca ea nu primeste “fituici nesemnate” si ne-a dat afara pe motivul ca “nu avem ce cauta in cancelarie”. Era de fata si doamna director.

Am fost foarte surprinsi de reactia dumneaei avand in vedere ca era unul dintre profesorii despre care aveam o impresie buna.
Toti ceilalti profesori au primit bucurosi biletul si ne-au multumit. Pana si doamna de matematica a primit frumos biletul si a tinut cont de rugaminte.
Dupa reactia profesoarei de muzica, am avut o oarecare teama cand am distribuit celelalte bilete.

Agresivitatea cu care a reprimat initiativa noastra l-a facut pe tata sa depuna o reclamatie.
Va las mai jos poze cu biletul si reclamatia din care am sters numele si pasajul care face referire la alt profesor.

Si daca tot sunt rebela, sa fiu pana la capat. Imi pastrez stilul de scris fara diacritice.

                               

 

      

                                         

 

Inregistrarea

In clasa a V-a am inregistrat o ora de matematica in care profesoara ameninta, batjocorea si umilea copiii.
Tata a dus inregistrarea la doamna director adjunct (profesor de religie, inlocuita de curand) care nu fost interesata de inregistrare si a amenintat ca o sa fiu sanctionata pentru ca este ilegal sa folosesc telefonul in scoala.
L-a intrebat pe tata daca nu crede ca vine cam des pe la scoala si i-a zis ca ar trebui sa ma lase in grija lor pentru ca m-am dus acolo de bunavoie.
Si ca sa intelegeti mai bine despre ce vorbesc, pusa in fata inregistrarii, profesoara a spus ca “nu este adevarat”.

Postare fara nume #1

Da, o sa scriu in continuare si asta e doar inceputul.

Ai mei mi-au cerut sa gandesc si sa-mi expun punctul de vedere de mica. M-au tratat ca pe un egal mai mic al lor si au tinut mereu cont de parerea mea. De cand am inceput scoala m-au pus sa aleg intre a fi ca si ceilalti si a lupta cu nedreptatile si abuzurile pe care m-au invatat sa le vad. Mi-au explicat avantajele si dezavantajele ambelor variante si mi-au spus ca ma vor sustine indiferent de alegere. Eu am ales varianta dificila de a nu tolera abuzurile si a nu ma lasa intimidata. Mi-au explicat ce rol are profesorul, mi-au pus in mana Legea Invatamantului sa o citesc, m-au invatat sa recunosc abuzurile si mi-au explicat ce e scoala de fapt. Am scris impreuna cu ei reclamatiile impotriva abuzurilor de care m-am lovit si tot impreuna am citit raspunsurile primite. Astfel mi-am dezvoltat o gandire de adult si m-am maturizat fortata de imprejurari.
Acum ma revolt impotriva unei mentalitati de care ma lovesc.

Am primit incurajari si cuvinte frumoase dar nu pot sa nu observ tristetea de pe chipul tatalui meu cauzata de neputinta de a ma proteja chiar daca a facut tot ce i-a stat in putere. De fiecare data cand ii povesteam ce se intampla la scoala, pe langa analiza amanuntita a faptelor, imi spunea ca nu ar fi trebuit sa trec prin asta. Acum imi spune ca nu ar fi trebuit sa ma lupt eu cu ei. A reusit sa ma faca sa nu cedez si sa nu las intamplarile astea sa ma marcheze. Cand eram mica m-a incurajat o data punandu-ma sa ma uit la “Oblio”.

La fel ca si ai mei, eu cred ca vinovati nu sunt profesorii cu comportament abuziv ci multele generatii de parinti care i-au tolerat, incurajat si sustinut.
Intr-a V-a un coleg a fost batut de profesorul de serviciu pentru ca manca pe hol in pauza in loc sa se pregateasca pentru ora urmatoare. El nu a spus acasa dar tata a spus la sedinta. Raspunsul a fost ca “O fi facut el ceva”.
La aceeasi sedinta bunica altui coleg a spus ca “O palma nu strica niciunui elev, il mai trezeste putin, ca si noi am primit si nu ne-a stricat”.

Spuneti ca elevii ar trebui sa ia exemplu si sa deschida gura iar parintii sa ia atitudine si sa-i sustina. Majoritatea elevilor nu vad abuzurile ca fiind ceva rau. Poate ati citit raspunsul fetei din Consiliul Elevilor care a scris ca “exista abuzuri in scoala dar abuzurile nu sunt ilegalitati”. Asa au fost educati, sunt viitoarea generatie de parinti care vor sustine abuzurile profesorilor si vor abuza si ei de functiile pe care le vor avea ca adulti pentru ca li se induc ideile astea de mici. Si sunt majoritari. Sunt si elevi ca mine dar foarte putini si constienti ca sunt in minoritate totala.
Cat despre parinti, majoritatea il ocolesc pe tata la poarta scolii ca sa nu fie vazuti cu “Andronache care reclama profesorii”.

Se spune ca sunt mica dar cu mintea mea de 14 ani va spun cu ca nu se va schimba nimic in viitorul apropiat. Dorinta de schimbare trebuie sa fie un fenomen de amploare, nu o exceptie. Postarile mele i-au facut pe multi sa cada in “idealismul ieftin “al tatei. Cand va veti lovi de abuzuri si veti vedea ca sunteti singuri impotriva tuturor s-ar putea sa alegeti repede calea mai usoara, justificand imediat ca este “pentru binele copilului”.

Impotriva elevului care “nu gandeste bine” sunt organizati colegii lui, pentru a da exemplu celorlalti care ar vrea sa faca la fel si pentru a-l reduce la tacere. Elevii sunt invatati sa nu puna niciodata la indoiala cererile si intentiile profesorilor.

Asa cum am promis, o sa mai scriu.

Punerea la colt

La intalnirea de trei ore de ieri de la scoala la care partial am participat si eu, doamna director impreuna cu alti profesori din consiliul scolii l-a pus pe tata la colt si i-a reprosat situatia in care eu am pus scoala. Mie mi s-a reprosat ca nu gandesc bine si ca postarile mele (nu abuzurile si ilegalitatile din scoala) distrug imaginea scolii la care au contribuit generatii intregi de profesori. Tata a trebuit din nou sa justifice educatia pe care mi-a dat-o.
Una din supararile prezentate era ca se vor bucura scolile rivale de necazul care s-a abatut asupra scolii Coresi din cauza mea. I s-a spus tatei ca abia au reusit sa impiedice un miting al elevilor impotriva postarii mele legate de “Targul de Craciun” dar foarte multi copii au venit sa ma cunoasca si sa ma felicite.
Ca de obicei, mi s-a spus ca tot ceea ce scriu “e doar varianta mea”, ca tot ceea ce scriu “nu e chiar asa” si ca ar trebui sa vad si partea buna a lucrurilor. Cand am scris si partea buna, despre domnul profesor de biologie, mi s-a reprosat ca asta-i pune intr-o lumina proasta pe toti ceilalti profesori din scoala.
Sa vad deci partea buna atunci cand doamna profesoara imi spune “fetita lui ma-ta” pentru ca am zis ca nu poate da testare dintr-o lectie nepredata, sa vad partea buna cand un coleg e batjocorit si pleaca plangand acasa, sa vad partea buna cand doamna de matematica spune elevilor la ora ca din cauza mea nu stiu ei matematica.

Din intalnirea de ieri ce concluzii avem?
1) Sa nu mai scriu pe Facebook pentru ca se poate amenaja o gazeta de perete in scoala unde sa-mi scriu nemultumirile.
2) Pentru orice probleme si sugestii ma pot adresa consiliului elevilor din scoala (consiliu fara nicio putere si in subordinea scolii).
3) Mesajul transmis de postarile mele nu e potrivit.

Doamna director, n-ar fi mai bine sa scrieti dumneavoastra in locul meu? Asa ar fi toata lumea multumita. S-a mai spus ieri sa nu uitam ca mai am scoala de facut pana termin gimnaziul plus liceul. Asta a fost spusa ca o constatare, ca sa nu uitam, desigur.
Azi ati venit in clasa si ati intrebat elevii daca au stiut ca dau atunci olimpiada de engleza. Doi copii au spus ca au stiut si doi plus eu ca nu. Nu v-ati lasat pana cand, prin intrebari indirecte si sugerarea raspunsului, nu ati obtinut de la ei un raspuns neutru adica nici ca au stiut si nici ca nu.

Draga Scoala, m-ai stresat! De ce? Tu trebuie sa dai exemple demne de urmat. Si dai! Dar eu pe care sa-l aleg? Pe cel dat de doamna de matematica sau pe cel dat de domnul de biologie? Ca nu mi-ai spus.

Nu mai am incredere in tine, Scoala, pentru ca m-ai mintit de atatea ori si nu mi-ai fost o prietena buna. Nu mai am incredere in dumneavoastra, doamna director, si nici in intentiile dumneavoastra.

Profesorul meu preferat

Vreau sa va spun ca nu exista materii urate sau grele sau elev prost ci doar profesori nepriceputi, incompetenti, care isi fac meseria in sila sau cu rautate sau care intentionat predau prost pentru a forta copiii sa mearga la pregatire.

Am avut timp de 2 ani un profesor de biologie foarte deosebit. Nu era prea agreat de ceilalti profesori pentru ca il iubeau mult copiii si-l dadeau exemplu, iar cum profesorii in general trebuie sa fie stiuti de frica el nu se incadra in peisaj. Prin comportamentul dumnealui ii punea intr-o lumina proasta pe ceilalti profesori.

Avea niste metode simple si foarte eficace de predare bazate pe respect reciproc si colaborare cu elevii. Nu cauta sa dezvolte o relatie de subordonare cu noi, cum fac ceilalti profesori.

In zilele in care aveam biologie uitam de supararile de la alte ore. Chiar daca aveam o ora reusita la alta materie era eclipsata de ora dumnealui. La ora de biologie nu se vorbea, nimeni nu chiulea si pana si “elevii-problema” ai clasei erau impecabili si stiau materia. Mi-e dor de dumnealui, de atmosfera pe care o putea crea si de modul in care se desfasurau orele. Materia era predata ca o poveste.

Cand a plecat din scoala mai aveam putin si plangeam toti. Nici dupa un an nu ne-am impacat cu ideea ca nu ne va mai fi profesor. La ultima ora de biologie i-am facut cadou un tablou pictat de mine (pe atunci pictam) si intentionez sa il vizitez dar pana acum nu am reusit sa-i aflu adresa.

Toti profesorii se vaita ca meseria lor este foarte dificila. E greu sa stapanesti 35 de copii, e greu sa te lupti cu educatia cu care vine fiecare de acasa si e greu sa-i faci sa priceapa materia. Dumnealui isi facea in asa fel meseria incat parea totul foarte simplu. Avea 70 de ani.