Desenul e stiinta

Am in fiecare marti ora de desen. Profesorul este vesnic nemultumit de desenele noastre pe care mereu le terminam acasa. Adica avem tema la desen. Intotdeauna. Toate desenele trebuie sa fie la fel. Elevii nu sunt lasati sa-si manifeste creativitatea si imaginatia. Desenul e tratat ca o stiinta exacta, nu exista libertate de exprimare. Seamana cu matematica in toate privintele.
Desenul ar trebui sa fie o ora relaxanta atat pentru elevi cat si pentru profesor. Nu e o materie din care se da examen si nu implica cunostinte care ne-ar trebui in viitor. Nu ar trebui sa existe niciun stres.

Am pomenit de o intamplare in ultima mea postare dar am scris-o pe scurt. Inainte de vacanta acest profesor s-a referit la o colega numind-o “asta”. Ea a spus ca “asta” are un nume iar profesorul a injurat-o. Fata nu a spus nimic, parintii ei nu au venit la scoala.

Azi un coleg a scapat ceva pe jos in timpul orei. Profesorul i-a spus ca e satul de elevi ca el si poate sa-i dea doua perechi de palme pentru ca n-are nimeni ce sa-i faca fiindca se va pensiona in curand.

Intr-adevar, nu are nimeni ce sa-i faca. Colegii dumnealui nu l-ar sanctiona iar parintii elevului nu ar veni la scoala. Deci poate sa palmuiasca un elev pentru ca a scapat ceva pe jos daca vrea.

Am observat ca sunt doua categorii de profesori inainte de pensionare: cei care abia asteapta sa scape de scoala si elevi si cei care ar preda in continuare gratis de dragul meseriei si al copiilor. Am vazut la ce categorie se incadreaza profesorul de desen dar ce vina au elevii ca dumnealui nu si-a ales meseria potrivita?

Multi au adus ca scuza acestui tip de profesor problemele de acasa. Se spune ca elevii ar trebui sa inteleaga profesorii cu probleme personale si sa se adapteze supararilor si toanelor lor. Eu cred ca elevul nu trebuie sa fie afectat de problemele profesorilor.

Exista si copii cu probleme acasa. Unii sunt batuti, altii nu au parinti, nu au ce manca, au boli incurabile etc. Copiii sunt mult mai vulnerabili si neputinciosi in fata problemelor. Adultii stiu cum sa le faca fata.

Tata a avut o colega la gimnaziu, tot la Coresi (fosta nr. 5). O chema Marinela Mosnegut. Era modesta si retrasa. La scurt timp dupa terminarea gimnaziului a murit de leucemie. Nimeni de la scoala nu a stiut de boala ei. Tata isi aduce aminte cu tristete de ea si se intreaba daca a suparat-o vreodata si nu si-a dat seama. Fata a luat si ea, ca toti copiii generatiei ei, bataie cu rigla la palma.

Mi-am adus aminte de o intamplare din clasa a V-a. Unei colege ii murise bunica si nu avusese timp sa-si faca temele. Majoritatea profesorilor au inteles dar profesoara de matematica a spus ca nu e problema ei si trebuia sa vina cu tema facuta. De parca mai ai chef de teme dupa un deces in familie.

Inca 4 ore cu noi si nu o sa ne mai vedeti. Noi in schimb ne vom aduce aminte de dumneavoastra.