A doua diriginta

Am ajuns acum la a treia diriginta (cea mai ok). Azi va povestesc cum imi va ramane in minte a doua diriginta, cea de geografie.

La inceputul clasei a VI-a, cand nici nu ne stia numele, ne facea “cea mai rea clasa” si ne spunea ca nu crede ca ne va tine pana intr-a VIII-a. II placea sa se vaite de noi si venea si cu alti profesori in clasa sa-i arate cu degetul pe “obraznicii clasei”.
Ca sa intelegeti totusi de ce ipocrizie dadea dovada, in fiecare zi ne spunea “pui” inainte sa se vaite de noi.

I-am spus intr-o zi “la revedere” inainte sa ies din clasa. M-a chemat langa dumneaei sa-mi spuna ca se zice “buna ziua” iar “la revedere” sa le spun eu prietenilor mei si nu profesorilor pentru ca “e o formula prea apropiata”. Dumneaei nu voia sa fie apropiata de elevi si a si recunoscut asta de fata cu mine intr-o discutie cu doamna director.

Aceasta diriginta avea ambitia de a veni in fiecare pauza sa verifice clasa si sa-mi faca mie observatie ca ascult muzica la casti in pauza. Venea cu o perseverenta demna de un scop mai bun. Am rugat-o de fiecare data sa-mi dea un motiv pentru aceasta interdictie si sa-mi spuna cu ce deranjez. Imi spunea ca nu deranjez dar “nu am voie”,”asa scrie in regulament” sau “chiar am s-o intreb pe doamna director”. Nici pana in ziua de azi nu mi-a dat un raspuns la intrebare. De fiecare data aveam aceeasi discutie cu aceleasi replici dar dumneaei nu se plictisea niciodata. Eu imi pierdeam pauza si dumneaei isi atingea oarecum scopul.

Doamna diriginta, no offense dar ma bucur foarte mult ca nu ne mai sunteti diriginta. La revedere!