Lamuriri

Ultima mea postare a starnit multa ura. De cand am inceput sa scriu despre alte lucruri in afara de scoala am fost considerata impertinenta. Eu totusi ma bucur ca am scapat de multi prefacuti.

Am fost numita aroganta, nesimtita, rautacioasa, needucata, tupeista pentru ca i-am spus lasului las. Numiti-o cum vreti dar asa sunt: directa, intransigenta si neduplicitara. Nu ascund asta. Nu va convine? Sau va place tupeul asta numai cand vine vorba de scoala pentru ca va simtiti razbunati? In fata adultilor, oricat de netrebnici ar fi, copilul trebuie sa fie docil si umil, nu? De la mine n-o sa vedeti niciodata asta.

Mi s-a spus ca derapez, ca am gresit si ca ar trebui sa-mi cer scuze. Credeti ca eu o sa-mi schimb modul de gandire si modul de a fi pentru ca asa vor unii?

Mi s-a spus ca nu-i frumos sa pui public niste mesaje private. Asumati-va ce scrieti, eu imi asum.

Mi s-a spus ca sunt reprezentanta generatiei mele. Nu, eu nu reprezint pe nimeni. Majoritatea colegilor mei nu au demnitate, plang dupa note si lingusesc profesorii. Se lasa deposedati de kendame, telefoane si alte obiecte si cand vad un profesor le tremura genunchii. De altfel, toti se dau mari rebeli si pe mine ma fac nesimitita.
Inainte de vacanta un profesor a injurat o colega (care se crede mare tupeista) dar ea nu a spus nimic iar parintii nu au venit la scoala.
Saptamana trecuta s-a pus la ora de engleza intrebarea “Ce idealuri ai in viata?” si majoritatea au spus ca vor note mari. Asta vor ei de la viata, asta e cea mai mare dorinta a lor.
Asta ca sa va faceti o mica parere despre copiii cu care vreti sa ma aliez si pe care imi spuneti ca ii reprezint.

Pagina mea nu e restaurant sa intre oricine si sa comande ce vrea.
Unii imi spuneau in comentarii ca-mi dau unfollow de parca ar fi o pedeapsa. Sa stiti totusi ca foarte putini au dat unfriend/unfollow asa cum au promis. Nu ma hranesc cu like-uri. Ma bucur ca am scapat de o parte din lasi si ipocriti. Eu vreau pe pagina mea oameni care gandesc ca mine.

Cei care m-au jignit, m-au amenintat cu unfollow sau unfriend si au dat like comentariilor agresive au luat block. Am sters si unele comentarii care nu mi-au placut. Nu inteleg de ce se mira oamenii, e pagina mea. Eu vin la voi in casa sa va spun cum sa va aranjati mobila?

Multumesc celor care mi-au luat apararea in comentarii dar pe mine nu ma afecteaza comentariile unor oameni de proasta calitate pe care nici macar nu-i cunosc.

Postare fara nume #1

Da, o sa scriu in continuare si asta e doar inceputul.

Ai mei mi-au cerut sa gandesc si sa-mi expun punctul de vedere de mica. M-au tratat ca pe un egal mai mic al lor si au tinut mereu cont de parerea mea. De cand am inceput scoala m-au pus sa aleg intre a fi ca si ceilalti si a lupta cu nedreptatile si abuzurile pe care m-au invatat sa le vad. Mi-au explicat avantajele si dezavantajele ambelor variante si mi-au spus ca ma vor sustine indiferent de alegere. Eu am ales varianta dificila de a nu tolera abuzurile si a nu ma lasa intimidata. Mi-au explicat ce rol are profesorul, mi-au pus in mana Legea Invatamantului sa o citesc, m-au invatat sa recunosc abuzurile si mi-au explicat ce e scoala de fapt. Am scris impreuna cu ei reclamatiile impotriva abuzurilor de care m-am lovit si tot impreuna am citit raspunsurile primite. Astfel mi-am dezvoltat o gandire de adult si m-am maturizat fortata de imprejurari.
Acum ma revolt impotriva unei mentalitati de care ma lovesc.

Am primit incurajari si cuvinte frumoase dar nu pot sa nu observ tristetea de pe chipul tatalui meu cauzata de neputinta de a ma proteja chiar daca a facut tot ce i-a stat in putere. De fiecare data cand ii povesteam ce se intampla la scoala, pe langa analiza amanuntita a faptelor, imi spunea ca nu ar fi trebuit sa trec prin asta. Acum imi spune ca nu ar fi trebuit sa ma lupt eu cu ei. A reusit sa ma faca sa nu cedez si sa nu las intamplarile astea sa ma marcheze. Cand eram mica m-a incurajat o data punandu-ma sa ma uit la “Oblio”.

La fel ca si ai mei, eu cred ca vinovati nu sunt profesorii cu comportament abuziv ci multele generatii de parinti care i-au tolerat, incurajat si sustinut.
Intr-a V-a un coleg a fost batut de profesorul de serviciu pentru ca manca pe hol in pauza in loc sa se pregateasca pentru ora urmatoare. El nu a spus acasa dar tata a spus la sedinta. Raspunsul a fost ca “O fi facut el ceva”.
La aceeasi sedinta bunica altui coleg a spus ca “O palma nu strica niciunui elev, il mai trezeste putin, ca si noi am primit si nu ne-a stricat”.

Spuneti ca elevii ar trebui sa ia exemplu si sa deschida gura iar parintii sa ia atitudine si sa-i sustina. Majoritatea elevilor nu vad abuzurile ca fiind ceva rau. Poate ati citit raspunsul fetei din Consiliul Elevilor care a scris ca “exista abuzuri in scoala dar abuzurile nu sunt ilegalitati”. Asa au fost educati, sunt viitoarea generatie de parinti care vor sustine abuzurile profesorilor si vor abuza si ei de functiile pe care le vor avea ca adulti pentru ca li se induc ideile astea de mici. Si sunt majoritari. Sunt si elevi ca mine dar foarte putini si constienti ca sunt in minoritate totala.
Cat despre parinti, majoritatea il ocolesc pe tata la poarta scolii ca sa nu fie vazuti cu “Andronache care reclama profesorii”.

Se spune ca sunt mica dar cu mintea mea de 14 ani va spun cu ca nu se va schimba nimic in viitorul apropiat. Dorinta de schimbare trebuie sa fie un fenomen de amploare, nu o exceptie. Postarile mele i-au facut pe multi sa cada in “idealismul ieftin “al tatei. Cand va veti lovi de abuzuri si veti vedea ca sunteti singuri impotriva tuturor s-ar putea sa alegeti repede calea mai usoara, justificand imediat ca este “pentru binele copilului”.

Impotriva elevului care “nu gandeste bine” sunt organizati colegii lui, pentru a da exemplu celorlalti care ar vrea sa faca la fel si pentru a-l reduce la tacere. Elevii sunt invatati sa nu puna niciodata la indoiala cererile si intentiile profesorilor.

Asa cum am promis, o sa mai scriu.

Despre mine si educatia mea

Prietenii vechi ma cunosc dar in ultimele zile mi-am facut prieteni noi pentru care o sa fac o scurta prezentare.

M-am nascut in Irlanda de unde am venit cand aveam 3 ani. Tata e psiholog (bun) si ciclist (bun) iar mama e profesor de engleza (bun). Educatia primita de mica are la baza niste principii simple si eficiente si anume “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”,”nimeni nu te poate obliga sa faci ceea ce nu vrei” si “demnitatea inainte de toate”.

In decursul anilor am analizat zilnic impreuna cu ai mei tot ce mi se intampla la joaca si la scoala si am devenit cumva specialista pentru varsta mea in a-mi analiza viata si in a vedea ceea ce altii nu observa sau nu li se pare important. La scoala doamna director m-a chemat de cateva ori la niste discutii private si am vazut ca a verificat daca sunt in stare sa-mi argumentez opinia pe care o aveam in clasa si pe grupul clasei noastre de pe Facebook (datorita postarilor mele acolo cam jumatate dintre parinti au interzis copiilor lor prezenta acolo si, in urma presiunilor facute, grupul s-a desfiintat).

Concluzia la care s-a ajuns in legatura cu mine este ca “sunt victima parintilor mei”. Asta e si un raspuns la intrebarile de genul “Sigur nu scrie altcineva ?” ,”Oare exista in realitate Anna Andronache ?”,”Nu e cumva fictiune ceea ce scrie ?”.
Prietenii nostri stiu toate lucrurile pe care le scriu de cand s-au intamplat.

Lupta noastra cu sistemul scolar e veche de sapte ani. Ar fi cazul sa fiu in stare ca la 14 ani, dupa sapte ani in care mi s-a cerut continuu sa-mi justific modul de gandire, sa povestesc niste intamplari de la scoala dupa ce au fost discutate si analizate in amanunt cu parintii mei si pentru care s-au formulat reclamatii la scoala, inspectorat si minister.

La scoala mi s-a spus mereu ca “nu e bine cum gandesc” si “cu gandirea asta nu o sa ajungi departe”. Da, sunt “victima” parintilor mei si-mi place asa chiar daca unora nu le convine. A spus cineva ca o sa am probleme pentru ceea ce scriu. Mai mult decat sa fiu mutata la alta scoala nu are nimeni ce sa-mi faca, nu ma da nimeni afara din tara.

Stati linistiti ca nu sunt cu nimic mai speciala decat copiii de varsta mea. Mie doar mi s-a dat curajul si sustinerea sa scot gunoiul de sub pres.

Mai pe seara o sa scriu ceva mai special, tot de la scoala.