Anglia

Am fost in vacanta in Anglia. Nu in Londra, ci intr-o zona  necolonizata de emigranti, unde cultura e nealterata de invazia strainilor.

Am stat intr-un orasel mic numit Kendal care are in jur de 30.000 de locuitori. La fiecare colt e un “Fish & Chips” si sunt multe case inghesuite cu gradini mici. Oamenii sunt foarte prietenosi si naturali.

Am vizitat muzeul orasului, Kendal Museum. Este un muzeu de istorie, arta si istorie naturala. Exponatele sunt bine intretinute si se pune mare pret pe detalii.

 

  

     

 

 

Cand ma duc in strainatate si am posibilitatea merg la scoala acolo ca sa-mi fac o parere despre invatamantul din alte tari. Am fost si in Irlanda acum 5 ani. Acum am mers la o clasa de copii mai mici decat mine fiindca cei de varsta mea aveau examene.

Cand a fost mama la o scoala sa aranjeze participarea mea la ore si i-a spus directorului ca suntem din Romania i s-a spus ca legea nu le permite sa ma primeasca. Mama a venit acasa dezamagita dar in aceeasi zi a avut o revelatie. Eu sunt si cetatean irlandez. Mama s-a dus inapoi la scoala si i-a aratat pasaportul meu irlandez. Directorul a spus ca asta schimba complet situatia si ca pot veni de a doua zi la scoala. Eu sunt mandra de cetatenia irlandeza. La momentul de fata e cel mai de pret lucru pe care il am si ma consider norocoasa ca o detin. Am de gand sa ma folosesc din plin de ea si sunt mandra de jumatatea mea irlandeza. Am observat in schimb ca cetatenia romana e mai mult un obstacol, un handicap in strainatate.

La scoala in Anglia se pune mare accent pe exprimarea cat mai complexa in scris si in vorbit. Se folosesc toate metodele ca elevii sa-si imbogateasca vocabularul si sa-si dezvolte exprimarea. Acei copii de 10 ani sunt in stare sa se exprime mai coerent si mai liber decat orice coleg de-al meu. Sunt experti in compuneri.

Favoritul majoritatii profesorilor si premiantul clasei mele citeste sacadat si nu e in stare sa poarte o discutie. Nu are logica si nici imaginatie. E un zombie cu 10 pe linie care memoreaza tot ce i se da fara sa inteleaga ceva. Uita tot dupa test sau ascultare dar el valorifica la maxim memoria pe scurta durata. E sufocat de pregatiri si nu are viata sociala. El este genul de elev cu care se mandreste scoala mea si, in general, scoala romaneasca. Si parintii, desigur.

La ora de matematica elevii din Anglia sunt incurajati si chiar li se cere sa faca toate calculele in minte. Sunt invatati sa fie eficienti si organizati. Noua ni se cere se scriem toate calculele si enunturile pe foaie.

La ora de stiinte au facut un experiment ca sa invete despre forta de frecare. Apoi profesoara le-a explicat ce e aceasta forta cu cele mai simple cuvinte si cu exemple cat mai relevante si practice astfel incat toata clasa a inteles. Eu am invatat anul trecut despre forta de frecare. Noua ni s-a explicat cu termeni stiintifici pe care un copil de 12 ani nu-i retine pentru ca nu-i spun nimic interesant si sunt greu de inteles.

In pauze am stat de vorba cu copiii. M-am imprietenit repede cu ei si erau foarte curiosi cum e scoala in Romania. I-am cam dezamagit. Mi-a placut foarte mult de ei, de buna lor dispozitie sincera, fireasca si naturala pe care nu o vad la copiii din Romania. Nu am regasit la ei rautatea si agresivitatea elevilor romani plini de frustrari. Toti mi-au spus ca vin de placere la scoala. Si asta se observa imediat.

Intre doua ore a avut loc “assembly”. Toti elevii si profesorii se aduna in sala de mese (care e si sala de sport) si directorul vorbeste despre diverse lucruri timp de 10-15 minute. De data asta a invitat doi copii sa-si citeasca compunerile deosebite. Apoi a tinut un scurt discurs motivational despre importanta educatiei. Aceste discursuri motivationale au loc atunci cand nu sunt alte subiecte de discutat. Adunarea asta are loc in fiecare zi.

La sfarsitul ultimei ore profesoara a citit clasei dintr-o carte pe care o citisem si eu. Fiecare si-a luat pozitia care i-a convenit. Unii stateau intinsi pe jos, pe burta sau se sprijineau unii de altii pe scaune. Se mutau dintr-o parte in alta a clasei sau chiar in fata profesoarei.

In Romania daca un elev sta altfel decat cu spatele drept pe scaun si mainele pe banca e apostrofat si i se reproseaza ca “e la scoala, nu la restaurant”. Acolo copiii sunt lasati sa se simta bine. Pentru ca acolo s-a descoperit stiintific ca pozitia in banca nu afecteaza desfasurarea orei.

Clasa are 30 de elevi. In ora copiii erau lasati sa schimbe impresii, sa se ajute unul pe altul, sa rada si sa glumeasca. Unii vorbeau despre lectie, pe altii i-am auzit ca vorbeau despre un videoclip. Poate ca asta a fost felul lor de a lua o pauza pentru ca nu se mai puteau concentra iar apoi s-au intors la lectie si la explicatiile profesoarei. Sau poate intelesesera deja lectia si nu mai erau atenti la ceva ce nu-i mai interesa. In clasa era in permanenta un murmur de mica intensitate si de bun simt care nu impiedica desfasurarea orei. Nu exista pretentia ca elevii sa fie muti, cum e la noi. La mine in clasa se intalnesc cele doua extreme: ori e liniste mormant, ori profesorul nu se mai aude din cauza elevilor. Ei au gasit calea de mijloc, cea normala. Chestie de mentalitate si de organizare.

Nu am vazut nicio preocupare a profesorilor fata de cum e aranjat parul fetelor, daca au oja sau machiaj, daca baietii au cercei sau cum stau elevii in banci. Lucruri care le noi sunt, pentru unii profesori, niste prioritati si motive care declanseaza multe crize de nervi ale acestora la clasa.

Copiii sunt incurajati sa participe activ la lectie pentru ca fiecare raspuns corect e apreciat si cele gresite sunt integrate in explicatiile din lectie, cautandu-se motivul pentru care elevul a gandit un raspuns gresit. Profesoara cauta in raspunsul gresit al elevului ce parte din explicatia ei l-a determinat pe el sa inteleaga eronat, astfel incat explicatia sa fie clara pentru toti. Profesoara nu se lasa pana nu intelegea toata lumea, caci pana la urma asta e meseria de profesor. Elevii sunt incurajati sa isi spuna ideile in clasa, oricat de deplasate ar fi pentru ca nu sunt umiliti sau batjocoriti cand gresesc sau cand au o idee mai neobisnuita.

Relatia dintre profesori si elevi acolo este de prietenie si colaborare, asa cum trebuie sa fie. Caci amandoi au unul si acelasi scop pe care trebuie sa-l atinga impreuna, scopul fiind intelegerea si insusirea materiei de catre elev. Unii copii stateau de vorba de placere cu profesoara in pauza. Profesorii si directorul ii salutau prieteneste pe hol pe copii.

In Romania multi profesori exclud ideea de colaborare. Ei percep doar subordonarea, insa unii elevi refuza sa se lase dominati si raspund cu aversiune fata de profesor (nu fata de materie, cum spun unii). La noi cand trece doamna director pe hol se da alarma, nu mai stiu elevii pe unde sa se piteasca. In scoala mea profesorii si mai ales directoarea sunt stiuti de frica.

Sistemul de invatamant romanesc nu are nicio legatura cu cel englezesc la momentul de fata, sunt imposibil de comparat. Nu stiu daca s-au apropiat vreodata dar daca da probabil a fost prin Evul Mediu. Si aici nu e vorba despre resurse materiale, asa cum se vaita toata lumea. E vorba de bun simt si respect reciproc castigat, nu impus.

Un prieten de-al meu si de-al parintilor mei a spus odata ca “elevul roman performeaza pe o platforma gresita”. Romania se lauda cu “olimpicii si campionii tarii”. Ei nu vin de pe bancile scolii, ei au sute de ore de pregatiri in spate pe langa talentul nativ. Sistemul romanesc nu scoate niciun olimpic, nici macar la nivel de judet. Tata a avut un coleg olimpic la chimie. Facea naveta cu trenul din Targoviste pana in Bucuresti saptamanal ca sa faca pregatire cu un profesor universitar. A avut locul asigurat la facultatea de chimie din Bucuresti. Acum e supraveghetor la un cazinou din Singapore.

 

In alta zi am mai vizitat o scoala. Directorul ne-a primit in biroul dumnealui si ne-a facut o scurta istorie a scolii. Apoi ne-a plimbat prin toate clasele, laboratoarele, bibliotecile si anexele scolii. Ne facea cunostinta cu profesorii pe care ii intalneam dar si cu elevii. Copiii erau bucurosi sa il vada.

M-a surprins ca si-a pierdut cateva ore bune ca sa prezinte scoala unor straini.

 

      

       

       

        

 

Cand ne plimbam prin curtea scolii s-a scuzat pentru ca se oprea sa adune gunoaie de pe jos. In Romania se considera o mare injosire ca un profesor sa adune gunoaiele elevilor. E de neconceput.

Nici acolo nu am vazut o preocupare fata de machiajul si oja fetelor. Toate aveau unghiile facute, purtau bijuterii si erau machiate. Singura pretentie e respectarea uniformei si sunt foarte stricti in privinta asta. La orice magazin se gaseste un set de doua uniforme la 9 lire (vreo 45 de lei).

 

Cand eram in Anglia a fost o perioada foarte calda. A avut loc un protest al baietilor de gimnaziu impotriva regulamentului scolar care nu le permitea purtarea pantalonilor scurti. Si-au cumparat asadar fuste pentru ca regulamentul nu interzicea asta. In urma protestului lor regulamentul s-a schimbat si de atunci au voie cu pantaloni scurti.

 

Cand compara scoala din strainatate cu scoala din Romania toti se leaga de resursele materiale si de programa scolara. Sunt si ele importante dar sunt niste schimbari majore care nu au nicio sansa in viitorul apropiat.

Eu ma leg de atitudinea profesorilor fata de elevi. Pentru asta nu e nevoie de bani si nici de legi noi. E nevoie de respectarea legilor actuale si de bun simt.

Puteti sa-i dati profesoarei mele de matematica tabla digitala, clasa ultra-moderna cu aer conditionat si toate dotarile posibile, asistent de profesor si sa-i injumatatiti clasa de elevi. Ora tot in teroare se va desfasura pentru ca asa stie si asa ii place sa o tina.

 

Deja imi e dor de normalitatea de acolo, de civilizatia, linistea si ordinea de la scoala si de pe strada. Pentru o societate ca asta am fost educata si ma regasesc in mentalitatea de acolo. Mi-e clar ca plec!

Rautate

Provin dintr-o familie ortodoxa obisnuita.

Clasele primare le-am facut la Liceul de Arte “Balasa Doamna”. In clasa I am purtat o discutie cu parintii mei in care mi-au explicat ca pot sau nu sa fac ora de religie la scoala. Am intrebat copiii care deja erau la scoala ce fac la orele de religie, ne-am uitat pe manuale si am hotarat ca nu vreau sa fac religia.

Conform legii de atunci, se facea o cerere la inceputul anului. Acum legea s-a schimbat, cei care vor sa faca religia trebuie sa faca cerere. La inceput a fost un fenomen de masa, foarte multi elevi nu au mai vrut sa faca ora de religie pentru ca atat ei cat si parintii lor erau nemultumiti de aceasta materie. Vazand asta, scoala Coresi a cerut parintilor ai caror copii nu mai faceau religie sa faca o cerere scrisa, cerinta ilegala. A fost o lovitura psihologica bazata pe lasiatea parintelui roman. Si-a atins scopul: Elevii s-au intors la ora de religie, parintii neavand curaj sa-si asume in scris decizia. Sa revenim: Cand am vrut sa depunem cererea in clasa I am fost refuzati pe motiv ca pot sa nu fac ora de religie decat daca sunt de alta religie, caz in care trebuie sa aduc adeverinta de la cult. Legea nu specifica asta. A fost o lupta intreaga pentru care am ajuns la minister. Dupa aceea, cererea a fost acceptata. La momentul ala eram singura din scoala care nu facea religie si nu era de alta religie. Eram privita ca o mica infractoare.

Profesorul de religie nu a putut sa accepte asta si m-a persecutat si hartuit in toti cei patru ani de scoala petrecuti acolo. Cand ma intalnea pe hol imi cerea justificari si imi aducea tot felul de reprosuri. La orele de religie, in absenta mea, profesorul le-a spus colegilor mei ca o sa ard in iad si ca sunt satanista. De asemenea, le-a cerut sa nu mai vorbeasca cu mine.

Atat la Balasa cat si la Coresi am fost ridicata in picioare si interogata, trasa la raspundere si hartuita pentru ca nu fac religie. Am fost prezentata ca exemplu negativ in fata clasei si, desigur, mi s-a spus ca “nu e bine cum gandesc” si ca “nu o sa ajung departe cu gandirea asta”.

Pentru problema asta tata a facut multe drumuri si reclamatii la Balasa si a avut mai multe discutii cu doamna director de la Coresi. Era si atunci, ca si acum, dreptul meu legal sa nu fac religia. Decizia mea nu deranja si nu afecta pe nimeni. A fost cea mai grea perioada pentru mine fiindca profesorul era foarte agresiv iar eu eram jumatate din cat sunt acum. N-o sa uit niciodata rautatea cu care m-a tratat si perseverenta cu care m-a hartuit.

Si ca sa intelegeti mai bine ce se invata la orele de religie, gasiti aici niste exemple.

Minciuna ca mod de viata

Copilul e invatat acasa sa nu minta, sa nu se fereasca sa spuna adevarul. La inceput el e sincer, dar pe parcurs vede ca are de castigat daca minte si se descurca mai bine cu minciunile. Vede asta la scoala cand e intrebat de ce a intarziat sau de ce nu si-a facut tema si vede asta in jur. Observa ca cei care mint sunt in avantaj si isi simplifica viata sau chiar si-o imbunatatesc.

Asa, copilul invata sa minta ca sa traiasca convenabil. Vede ca minciuna e indispensabila si adevarul, de multe ori, se pedepseste. Copilul ajunge un adult mincinos si se incadreaza in societatea care l-a invatat arta de a minti.

Exemplu:

In clasa a V-a a venit un coleg la scoala de la a doua ora. S-a intalnit cu diriginta pe hol cand se indrepta spre clasa si a fost intrebat de ce a lipsit. Copilul a spus sincer ca nu s-a trezit la timp si a fost facut impertinent, nesimtit si obraznic. De atunci, colegul meu este bolnav ori de cate ori lipseste de la vreo ora.

Principala problema la clasa mea e intarziatul la ora (chiar daca profesorii intarzie mai mult decat elevii). Am lipsit si eu de cateva ori de la prima ora pentru ca m-am trezit tarziu. Scuza mea a fost ca “acum m-a adus tata” si profesorul nu a avut ce sa spuna. Pana la urma tata era vinovatul, nu eu. Pe de alta parte nu inteleg de ce elevul trebuie sa isi justifice intarzierea din moment ce i s-a pus absenta. Oricum profesorul nu e multumit de justificari (de multe ori penibile).

Alta problema e cand elevul nu-si face tema. Nu exista la mine in clasa scuze de genul “am fost plecat”, “am fost obosit” sau “mi-am ajutat parintii la ceva”. Profesorii considera aceste scuze o impertinenta din partea elevului. Este apreciata in schimb o minciuna de genul “mi-a fost foarte rau”.

Chiar daca profesorul e constient ca e mintit, (uneori ironizand minciuna) se declara multumit si elevul e fericit si el. Minciuna face parte din viata cotidiana a elevului.

 

 

 

Desenul e stiinta

Am in fiecare marti ora de desen. Profesorul este vesnic nemultumit de desenele noastre pe care mereu le terminam acasa. Adica avem tema la desen. Intotdeauna. Toate desenele trebuie sa fie la fel. Elevii nu sunt lasati sa-si manifeste creativitatea si imaginatia. Desenul e tratat ca o stiinta exacta, nu exista libertate de exprimare. Seamana cu matematica in toate privintele.
Desenul ar trebui sa fie o ora relaxanta atat pentru elevi cat si pentru profesor. Nu e o materie din care se da examen si nu implica cunostinte care ne-ar trebui in viitor. Nu ar trebui sa existe niciun stres.

Am pomenit de o intamplare in ultima mea postare dar am scris-o pe scurt. Inainte de vacanta acest profesor s-a referit la o colega numind-o “asta”. Ea a spus ca “asta” are un nume iar profesorul a injurat-o. Fata nu a spus nimic, parintii ei nu au venit la scoala.

Azi un coleg a scapat ceva pe jos in timpul orei. Profesorul i-a spus ca e satul de elevi ca el si poate sa-i dea doua perechi de palme pentru ca n-are nimeni ce sa-i faca fiindca se va pensiona in curand.

Intr-adevar, nu are nimeni ce sa-i faca. Colegii dumnealui nu l-ar sanctiona iar parintii elevului nu ar veni la scoala. Deci poate sa palmuiasca un elev pentru ca a scapat ceva pe jos daca vrea.

Am observat ca sunt doua categorii de profesori inainte de pensionare: cei care abia asteapta sa scape de scoala si elevi si cei care ar preda in continuare gratis de dragul meseriei si al copiilor. Am vazut la ce categorie se incadreaza profesorul de desen dar ce vina au elevii ca dumnealui nu si-a ales meseria potrivita?

Multi au adus ca scuza acestui tip de profesor problemele de acasa. Se spune ca elevii ar trebui sa inteleaga profesorii cu probleme personale si sa se adapteze supararilor si toanelor lor. Eu cred ca elevul nu trebuie sa fie afectat de problemele profesorilor.

Exista si copii cu probleme acasa. Unii sunt batuti, altii nu au parinti, nu au ce manca, au boli incurabile etc. Copiii sunt mult mai vulnerabili si neputinciosi in fata problemelor. Adultii stiu cum sa le faca fata.

Tata a avut o colega la gimnaziu, tot la Coresi (fosta nr. 5). O chema Marinela Mosnegut. Era modesta si retrasa. La scurt timp dupa terminarea gimnaziului a murit de leucemie. Nimeni de la scoala nu a stiut de boala ei. Tata isi aduce aminte cu tristete de ea si se intreaba daca a suparat-o vreodata si nu si-a dat seama. Fata a luat si ea, ca toti copiii generatiei ei, bataie cu rigla la palma.

Mi-am adus aminte de o intamplare din clasa a V-a. Unei colege ii murise bunica si nu avusese timp sa-si faca temele. Majoritatea profesorilor au inteles dar profesoara de matematica a spus ca nu e problema ei si trebuia sa vina cu tema facuta. De parca mai ai chef de teme dupa un deces in familie.

Inca 4 ore cu noi si nu o sa ne mai vedeti. Noi in schimb ne vom aduce aminte de dumneavoastra.

Matematica e arta

Spunea cineva intr-un comentariu la ultima mea postare ca-i e dor de profesoara de matematica. Azi am sa va povestesc cum se dau notele la matematica la mine in clasa.

La clasa a VII-a C nu stii matematica daca nu ai simt estetic. Trebuie sa folosim mai multe culori pe caiet, sa scriem ordonat si caligrafic, sa copiem enunturile problemelor din carte inainte sa le rezolvam, sa numerotam lectiile si temele si sa scriem pe prima pagina “Caietul este oglinda elevului!”.
Toate caietele trebuie sa fie la fel chiar daca elevii nu sunt la fel si au metode de invatare diferite. Un elev genial la matematica dar cu un stil dezordonat ar fi persecutat de profesoara mea.

La mine in clasa notele nu reflecta cunostintele la matematica ale elevului (asa cum ar fi normal) ci cat de supus ii este profesoarei. Nu conteaza cata matematica stim, nu vom lua niciodata 10 daca nu avem caietele colorate si aranjate conform cerintelor profesoarei.
Daca as fi profesor nici nu m-ar interesa daca elevii mei au sau nu caiet atata timp cat stiu materia.
Daca eliminam copiii care fac pregatire cu profesoara si cei pe care are cine sa-i ajute la matematica raman aceia cu note intre 1 si 5, note care reflecta munca profesoarei mele la clasa.

Mi-e scarba de orele in care profesoara mea isi scoate favoritii la tabla ca sa le dicteze rezolvarile si sa-i dea exemplu de elevi-model in fata clasei. Le da exercitii vizibil mai usoare decat celorlalti si le induce raspunsurile prin dictare sau intrebari ocolitoare.
Celorlalti li se face o evaluare foarte stricta. Trebuie sa scriem frumos, ordonat si sa facem exercitiul repede. Daca indeplinim criteriile astea si rezolvam exercitiul trebuie sa mai gasim o metoda prin care sa-l facem sau ni se da altul mai greu. Profesoara intervine, ne arata eventualele greseli si ne spune cum sa continuam iar la sfarsit ne reproseaza ca ne-a dictat ce sa scriem si nu am stiut nimic. Nu iau note mai mari de 8 decat cei care au caietul pe placul profesoarei.

Tata a reclamat si acest comportament favorizant care descurajeaza copiii sa invete dar profesoara inca il practica. Este protejata de colegii dumneaei care nu o sanctioneaza si isi pastreaza practicile ilegale aratand ca nu o afecteaza reclamatiile. Asa s-a intamplat si in cazul absenteismului, neincadrarii in program, comportamentului abuziv si atunci cand a predat lectii noi la pregatire din care ne-a dat testare.
Ce poti sa vrei mai mult de la viata decat sa ai un loc de munca unde poti sa faci ce vrei ca te apara colegii?

Profesoara mai are un obicei. Iti spune ca-ti trece o nota in catalog si apoi vezi alta. Personal, am primit un 10 in fata clasei dar in catalog a ajuns 8.

Ni s-a pus odata la clasa intrebarea “Ce ai face daca ai fi director pentru o zi?”. Mie imi ajung 5 minute ca sa o dau afara din scoala pe profesoara de matematica.

P.S. Dupa vacanta vom primi iar nota pe aspectul caietelor.

A doua diriginta

Am ajuns acum la a treia diriginta (cea mai ok). Azi va povestesc cum imi va ramane in minte a doua diriginta, cea de geografie.

La inceputul clasei a VI-a, cand nici nu ne stia numele, ne facea “cea mai rea clasa” si ne spunea ca nu crede ca ne va tine pana intr-a VIII-a. II placea sa se vaite de noi si venea si cu alti profesori in clasa sa-i arate cu degetul pe “obraznicii clasei”.
Ca sa intelegeti totusi de ce ipocrizie dadea dovada, in fiecare zi ne spunea “pui” inainte sa se vaite de noi.

I-am spus intr-o zi “la revedere” inainte sa ies din clasa. M-a chemat langa dumneaei sa-mi spuna ca se zice “buna ziua” iar “la revedere” sa le spun eu prietenilor mei si nu profesorilor pentru ca “e o formula prea apropiata”. Dumneaei nu voia sa fie apropiata de elevi si a si recunoscut asta de fata cu mine intr-o discutie cu doamna director.

Aceasta diriginta avea ambitia de a veni in fiecare pauza sa verifice clasa si sa-mi faca mie observatie ca ascult muzica la casti in pauza. Venea cu o perseverenta demna de un scop mai bun. Am rugat-o de fiecare data sa-mi dea un motiv pentru aceasta interdictie si sa-mi spuna cu ce deranjez. Imi spunea ca nu deranjez dar “nu am voie”,”asa scrie in regulament” sau “chiar am s-o intreb pe doamna director”. Nici pana in ziua de azi nu mi-a dat un raspuns la intrebare. De fiecare data aveam aceeasi discutie cu aceleasi replici dar dumneaei nu se plictisea niciodata. Eu imi pierdeam pauza si dumneaei isi atingea oarecum scopul.

Doamna diriginta, no offense dar ma bucur foarte mult ca nu ne mai sunteti diriginta. La revedere!

Postare fara nume #3

1) Daca va gandeati ca postarile mele schimba mentalitati va cam inselati. Ieri am lipsit de la scoala dar mi-au zis azi colegii ca doamna director a confiscat o gramada de kendame cand copiii se jucau cu ele in pauza.

2) Incepand de astazi avem o profesoara noua de geografie, a patra in doi ani jumate de scoala.
Am avut doar o ora cu dumneaei dar mi-a facut o impresie foarte buna. Mi-a placut cum a predat si cum a explicat lectia dar m-a surprins atitudinea dumneaei fata de mancatul in ora. Doamna este in varsta dar a reusit sa inteleaga un lucru pe care profesorii mai tineri il considera o impertinenta.
Pe la inceputul orei un coleg manca pe furis. Profesoara l-a vazut dar nu s-a isterizat ca alti profesori ci a spus ca ne lasa sa mancam.

Din lista mea de prieteni

 

1) Si cand ma gandesc ca doamna aceasta era in lista mea de prieteni…
Din cauza acestei mentalitati abuzurile se dezvolta si raman in continuare in scoli.
Draga doamna, daca nu e copilul dumneavoastra cel batut nu inseamna ca nu-l va afecta sa-i vada pe colegii lui umiliti in fata clasei. Va veni la scoala cu teama ca poate urmatorul va fi el. Sau credeti ca el este scutit? Nu va ganditi ca daca invatatoarea are obiceiul sa bata copiii il va plesni si pe el intr-o zi?

2) Mama copilului care mi-a scris mesajul din poza m-a rugat sa-i dau accept baiatului ei. Am acceptat din bun simt intrebandu-ma cam ce treaba as avea eu cu un baietel de clasa I si daca el macar intelege ceva din ce scriu.
Dupa cateva zile am primit surpriza. Nu mi-a mai scris nimic de atunci.
Ii transmit mamei copilului ca ar trebui sa se duca la scoala sa vada de ce un copil de clasa I sau a II-a are deja notiunea de frica de doamna.

 

 

Tragedie

Tragedie la clasa a VII-a C de la Coresi!

Am avut azi ora de sport si profesorul ne-a cerut sa facem pase in doi. Multi copii au luat exercitiul in bataie de joc dar… surpriza: era pe note! Cand profesorul si-a scos caietul si a inceput sa puna note de patru unii copii au avut un soc si s-au dus indignati la profesor sa-i ceara lamuriri.

Domnul profesor nu are favoriti, ca alti profesori. Dumnealui pune note pe merit, nu pe nume. Favoritii unor profesori au plecat acasa socati. S-au simtit inselati pentru ca se obisnuisera ca profesorii sa le fie “loiali”.

Domnule profesor, puteati sa bateti sau sa injurati copiii, sa le faceti orice dar pana la note. Daca jigneati un elev nu se intampla nimic, dar acum o sa va treziti cu niste parinti nervosi la scoala.

O mare parte din copiii din clasa mea invata doar pentru note. Asta e mentalitatea parintilor pe care au transmis-o cu succes copiilor lor. Elevii lingusesc profesorii, fac orice pentru note si daca-i intrebati ceva dintr-o lectie de acum doua saptamani ei spun ca lectia nu a fost predata. Pe ei nu-i intereseaza cunostintele, ci notele, asemenea parintilor lor.

Pana la sfarsitul orelor am auzit numai injuraturi la adresa bietului profesor de sport

Bataie de joc

Din clasa a V-a lucram la matematica dupa niste culegeri pe care ne pune profesoara sa le cumparam. Toate culegerile de pana acum sunt pline de greseli (rezultatele unor exercitii atribuite altora, greseli de formulare).

Doamna profesoara, am vazut ca sunteti colaborator la scrierea culegerii. Dumneavoastra ati contribuit cu exercitiile gresite sau cu cele corecte? Nu desconsider efortul atator profesori pentru realizarea culegerii, e ceva munca sa aduni asa multe greseli intr-o singura carte.
Nu pun in discutie faptul ca este ilegal sa vindeti carti in scoala dar daca tot cumparam macar sa fie ceva de calitate.
Si daca sunteti curioasa sa vedeti greselile vi le arat marti la ora ca le-am incercuit pe carte.

N-as fi scris despre asta dar m-am saturat sa lucrez cu orele la niste exercitii pana imi dau seama ca sunt gresite