Anglia

Am fost in vacanta in Anglia. Nu in Londra, ci intr-o zona  necolonizata de emigranti, unde cultura e nealterata de invazia strainilor.

Am stat intr-un orasel mic numit Kendal care are in jur de 30.000 de locuitori. La fiecare colt e un “Fish & Chips” si sunt multe case inghesuite cu gradini mici. Oamenii sunt foarte prietenosi si naturali.

Am vizitat muzeul orasului, Kendal Museum. Este un muzeu de istorie, arta si istorie naturala. Exponatele sunt bine intretinute si se pune mare pret pe detalii.

 

  

     

 

 

Cand ma duc in strainatate si am posibilitatea merg la scoala acolo ca sa-mi fac o parere despre invatamantul din alte tari. Am fost si in Irlanda acum 5 ani. Acum am mers la o clasa de copii mai mici decat mine fiindca cei de varsta mea aveau examene.

Cand a fost mama la o scoala sa aranjeze participarea mea la ore si i-a spus directorului ca suntem din Romania i s-a spus ca legea nu le permite sa ma primeasca. Mama a venit acasa dezamagita dar in aceeasi zi a avut o revelatie. Eu sunt si cetatean irlandez. Mama s-a dus inapoi la scoala si i-a aratat pasaportul meu irlandez. Directorul a spus ca asta schimba complet situatia si ca pot veni de a doua zi la scoala. Eu sunt mandra de cetatenia irlandeza. La momentul de fata e cel mai de pret lucru pe care il am si ma consider norocoasa ca o detin. Am de gand sa ma folosesc din plin de ea si sunt mandra de jumatatea mea irlandeza. Am observat in schimb ca cetatenia romana e mai mult un obstacol, un handicap in strainatate.

La scoala in Anglia se pune mare accent pe exprimarea cat mai complexa in scris si in vorbit. Se folosesc toate metodele ca elevii sa-si imbogateasca vocabularul si sa-si dezvolte exprimarea. Acei copii de 10 ani sunt in stare sa se exprime mai coerent si mai liber decat orice coleg de-al meu. Sunt experti in compuneri.

Favoritul majoritatii profesorilor si premiantul clasei mele citeste sacadat si nu e in stare sa poarte o discutie. Nu are logica si nici imaginatie. E un zombie cu 10 pe linie care memoreaza tot ce i se da fara sa inteleaga ceva. Uita tot dupa test sau ascultare dar el valorifica la maxim memoria pe scurta durata. E sufocat de pregatiri si nu are viata sociala. El este genul de elev cu care se mandreste scoala mea si, in general, scoala romaneasca. Si parintii, desigur.

La ora de matematica elevii din Anglia sunt incurajati si chiar li se cere sa faca toate calculele in minte. Sunt invatati sa fie eficienti si organizati. Noua ni se cere se scriem toate calculele si enunturile pe foaie.

La ora de stiinte au facut un experiment ca sa invete despre forta de frecare. Apoi profesoara le-a explicat ce e aceasta forta cu cele mai simple cuvinte si cu exemple cat mai relevante si practice astfel incat toata clasa a inteles. Eu am invatat anul trecut despre forta de frecare. Noua ni s-a explicat cu termeni stiintifici pe care un copil de 12 ani nu-i retine pentru ca nu-i spun nimic interesant si sunt greu de inteles.

In pauze am stat de vorba cu copiii. M-am imprietenit repede cu ei si erau foarte curiosi cum e scoala in Romania. I-am cam dezamagit. Mi-a placut foarte mult de ei, de buna lor dispozitie sincera, fireasca si naturala pe care nu o vad la copiii din Romania. Nu am regasit la ei rautatea si agresivitatea elevilor romani plini de frustrari. Toti mi-au spus ca vin de placere la scoala. Si asta se observa imediat.

Intre doua ore a avut loc “assembly”. Toti elevii si profesorii se aduna in sala de mese (care e si sala de sport) si directorul vorbeste despre diverse lucruri timp de 10-15 minute. De data asta a invitat doi copii sa-si citeasca compunerile deosebite. Apoi a tinut un scurt discurs motivational despre importanta educatiei. Aceste discursuri motivationale au loc atunci cand nu sunt alte subiecte de discutat. Adunarea asta are loc in fiecare zi.

La sfarsitul ultimei ore profesoara a citit clasei dintr-o carte pe care o citisem si eu. Fiecare si-a luat pozitia care i-a convenit. Unii stateau intinsi pe jos, pe burta sau se sprijineau unii de altii pe scaune. Se mutau dintr-o parte in alta a clasei sau chiar in fata profesoarei.

In Romania daca un elev sta altfel decat cu spatele drept pe scaun si mainele pe banca e apostrofat si i se reproseaza ca “e la scoala, nu la restaurant”. Acolo copiii sunt lasati sa se simta bine. Pentru ca acolo s-a descoperit stiintific ca pozitia in banca nu afecteaza desfasurarea orei.

Clasa are 30 de elevi. In ora copiii erau lasati sa schimbe impresii, sa se ajute unul pe altul, sa rada si sa glumeasca. Unii vorbeau despre lectie, pe altii i-am auzit ca vorbeau despre un videoclip. Poate ca asta a fost felul lor de a lua o pauza pentru ca nu se mai puteau concentra iar apoi s-au intors la lectie si la explicatiile profesoarei. Sau poate intelesesera deja lectia si nu mai erau atenti la ceva ce nu-i mai interesa. In clasa era in permanenta un murmur de mica intensitate si de bun simt care nu impiedica desfasurarea orei. Nu exista pretentia ca elevii sa fie muti, cum e la noi. La mine in clasa se intalnesc cele doua extreme: ori e liniste mormant, ori profesorul nu se mai aude din cauza elevilor. Ei au gasit calea de mijloc, cea normala. Chestie de mentalitate si de organizare.

Nu am vazut nicio preocupare a profesorilor fata de cum e aranjat parul fetelor, daca au oja sau machiaj, daca baietii au cercei sau cum stau elevii in banci. Lucruri care le noi sunt, pentru unii profesori, niste prioritati si motive care declanseaza multe crize de nervi ale acestora la clasa.

Copiii sunt incurajati sa participe activ la lectie pentru ca fiecare raspuns corect e apreciat si cele gresite sunt integrate in explicatiile din lectie, cautandu-se motivul pentru care elevul a gandit un raspuns gresit. Profesoara cauta in raspunsul gresit al elevului ce parte din explicatia ei l-a determinat pe el sa inteleaga eronat, astfel incat explicatia sa fie clara pentru toti. Profesoara nu se lasa pana nu intelegea toata lumea, caci pana la urma asta e meseria de profesor. Elevii sunt incurajati sa isi spuna ideile in clasa, oricat de deplasate ar fi pentru ca nu sunt umiliti sau batjocoriti cand gresesc sau cand au o idee mai neobisnuita.

Relatia dintre profesori si elevi acolo este de prietenie si colaborare, asa cum trebuie sa fie. Caci amandoi au unul si acelasi scop pe care trebuie sa-l atinga impreuna, scopul fiind intelegerea si insusirea materiei de catre elev. Unii copii stateau de vorba de placere cu profesoara in pauza. Profesorii si directorul ii salutau prieteneste pe hol pe copii.

In Romania multi profesori exclud ideea de colaborare. Ei percep doar subordonarea, insa unii elevi refuza sa se lase dominati si raspund cu aversiune fata de profesor (nu fata de materie, cum spun unii). La noi cand trece doamna director pe hol se da alarma, nu mai stiu elevii pe unde sa se piteasca. In scoala mea profesorii si mai ales directoarea sunt stiuti de frica.

Sistemul de invatamant romanesc nu are nicio legatura cu cel englezesc la momentul de fata, sunt imposibil de comparat. Nu stiu daca s-au apropiat vreodata dar daca da probabil a fost prin Evul Mediu. Si aici nu e vorba despre resurse materiale, asa cum se vaita toata lumea. E vorba de bun simt si respect reciproc castigat, nu impus.

Un prieten de-al meu si de-al parintilor mei a spus odata ca “elevul roman performeaza pe o platforma gresita”. Romania se lauda cu “olimpicii si campionii tarii”. Ei nu vin de pe bancile scolii, ei au sute de ore de pregatiri in spate pe langa talentul nativ. Sistemul romanesc nu scoate niciun olimpic, nici macar la nivel de judet. Tata a avut un coleg olimpic la chimie. Facea naveta cu trenul din Targoviste pana in Bucuresti saptamanal ca sa faca pregatire cu un profesor universitar. A avut locul asigurat la facultatea de chimie din Bucuresti. Acum e supraveghetor la un cazinou din Singapore.

 

In alta zi am mai vizitat o scoala. Directorul ne-a primit in biroul dumnealui si ne-a facut o scurta istorie a scolii. Apoi ne-a plimbat prin toate clasele, laboratoarele, bibliotecile si anexele scolii. Ne facea cunostinta cu profesorii pe care ii intalneam dar si cu elevii. Copiii erau bucurosi sa il vada.

M-a surprins ca si-a pierdut cateva ore bune ca sa prezinte scoala unor straini.

 

      

       

       

        

 

Cand ne plimbam prin curtea scolii s-a scuzat pentru ca se oprea sa adune gunoaie de pe jos. In Romania se considera o mare injosire ca un profesor sa adune gunoaiele elevilor. E de neconceput.

Nici acolo nu am vazut o preocupare fata de machiajul si oja fetelor. Toate aveau unghiile facute, purtau bijuterii si erau machiate. Singura pretentie e respectarea uniformei si sunt foarte stricti in privinta asta. La orice magazin se gaseste un set de doua uniforme la 9 lire (vreo 45 de lei).

 

Cand eram in Anglia a fost o perioada foarte calda. A avut loc un protest al baietilor de gimnaziu impotriva regulamentului scolar care nu le permitea purtarea pantalonilor scurti. Si-au cumparat asadar fuste pentru ca regulamentul nu interzicea asta. In urma protestului lor regulamentul s-a schimbat si de atunci au voie cu pantaloni scurti.

 

Cand compara scoala din strainatate cu scoala din Romania toti se leaga de resursele materiale si de programa scolara. Sunt si ele importante dar sunt niste schimbari majore care nu au nicio sansa in viitorul apropiat.

Eu ma leg de atitudinea profesorilor fata de elevi. Pentru asta nu e nevoie de bani si nici de legi noi. E nevoie de respectarea legilor actuale si de bun simt.

Puteti sa-i dati profesoarei mele de matematica tabla digitala, clasa ultra-moderna cu aer conditionat si toate dotarile posibile, asistent de profesor si sa-i injumatatiti clasa de elevi. Ora tot in teroare se va desfasura pentru ca asa stie si asa ii place sa o tina.

 

Deja imi e dor de normalitatea de acolo, de civilizatia, linistea si ordinea de la scoala si de pe strada. Pentru o societate ca asta am fost educata si ma regasesc in mentalitatea de acolo. Mi-e clar ca plec!